ANA MARIA NECHITA, PREMIUL I, GIMNAZIU
PROF. CĂTĂLINA HUTOPILĂ-SĂNDICĂ
ȘCOALA PROFESIONALĂ COARNELE CAPREI, IAȘI

Cică odată, la Ion Neculce, pe când scria de zor la istoria noastră, a venit un ucenic să-l învețe arta scrisului. Neculce scria, tăia și iar scria și nici nu-l vedea pe tânărul din față.
– Ziuă bună să aveți, să nu vă fie cu supărare, vreau să vă fur meșteșugul.
– Meseria-i brățară de aur, îi răspunse cronicarul fără a ridica ochii din vraful de hârtii.
– Nu vreau comori, vreau doar să scriu și eu ca domnia voastră!
– Adevărul iese ca untdelemnul deasupra apei, se auzi glasul grav al cronicarului.
– Să mă bată Dumnezeu dacă am de gând să vă înșel.
– Bătaia e ruptă din rai.
– Bătaie, de ce bătaie? Vreau doar să scriu.
Cronicarul se opri din scris, se ridică și se uită la tânărul din fața sa și îi spuse cu un glas domol:
– Of, tinere! Tu vrei să te învăț a scrie, dar asta nu se învață, nu se fură, o ai.
– Scrisul, scrisul îl am, așa vreau să arăt ce mult îmi iubesc Moldova.
– După luptă, mulți viteji se arată, zâmbi cronicarul. Ia spune, ție noaptea ce-ți tâlcuiește?
– Noaptea?! Să vorbească?! Cine a mai pomenit? Noaptea-i pentru hodină.
– He-he, tinere, noaptea-i cel mai bun sfetnic, luna-i lumânarea care nu se stinge, noaptea, condeiul meu prinde viață și vorbele mai marilor domnitori se aștern pe hârtie. Dimineața, când ochii se limpezesc, paginile mă minunează întreaga zi de tâlcul lor. Așa că, tinere, când ai să înțelegi că scrisul nu-i un meșteșug și când vei avea simțăminte pentru copacul, frunza, piatra ce întâlnești, abia atunci să te mai gândești la condei.

Prof. dr. Sergiu-Constantin Enea
Director Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos

Ne propunem în acest material să adunăm și să fixăm câteva detalii bio-bibliografice ale cronicarului Ion Neculce, mai ales din perspectiva legăturilor cu satul natal Prigoreni și apoi cu Târgu Frumos, motivat fiind măcar de faptul că această personalitate reprezintă patronul spiritual al instituției noastre.

Introducere
De sorginte boierească, tânărul născut în Prigorenii Mici a fost introdus în arta scrisului și a istoriei de tatăl său vitreg Ienachi Grămăticul. Înaintează în rândul rangurilor boierești în vremea Cantemireștilor, ajungând la treapta de mare spătar (purtător al sabiei și buzduganului domnesc, conducător al armatei în lipsa domnului), apoi ocupând dregătoria de mare hatman (comandant de oști și portar de Suceava). Căsătorit cu o nepoată de soră a lui Dimitrie Cantemir, îl sprijină pe domn în luptele sale. Refugiat în Rusia ani de zile revine la moșia sa din preajma Cernăuțiului, apoi în Moldova unde pentru o perioadă mai îndeplinește diverse slujbe domnești după care renunță la dregătorii; se stinge pe la 1745 la conacul său de la Prigoreni.
În ultima parte a vieții se va ocupa de redactarea operei sale: Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1666-1741). Martor la multe din evenimentele relatate în cronică, textul lui Ion Neculce se impune prin realismul informațiilor, stilul și limba populară utilizată de boierul cărturar.
Cealaltă scriere, O samă de cuvinte, poate fi considerată o adevărată culegere de nuvele și schițe de o reală valoare artistică. Cele câteva zeci de povestiri cu miez istoric, redactate într-o limbă populară, au atras în secolele următoare interesele scriitorilor moderni care le-au prelucrat în fel și chip.
În această așezare modestă își avea reședința boierul cronicar, aici se născuse și tot aici avea să își doarmă somnul de veci. Conacul lui Ion Neculce era situat undeva în preajma bisericii, pe un deal apropiat; un iaz a fost construit pe talpa văii, îndiguind un mic curs de apă, ochiul de apă fiind utilizat drept sursă de pește pentru reședința boierească. Legendele bătrânești vorbesc despre un pod din piele de animal care făcea legătura între conac și biserică, traversând valea iazului.

Un reper important în studierea cronicarului îl reprezintă Biserica de lemn din Prigoreni în cimitirul căreia au fost înmormântați cronicarul Ion Neculce și Ștefan Apetrii Ciubotaru, tatăl scriitorului Ion Creangă (decedat 1858).
Biserica inițială a fost construită cu cheltuiala vornicului Ion Neculce, fiind finalizată în perioada domniei lui Grigore al II-lea Ghica (1726-1733) și a păstoririi mitropolitului Antonie al Moldovei (1730-1740). La anul 1772, vistiernicul Vasile Neculce a scris un “pomelnic” al satului Prigoreni, copia acestuia fiind păstrată la biserica din sat și orginalul, din 1944, la Muzeul de Istorie din București.
În anul 1885, biserica a fost mutată în satul Ion Neculce, fiind restaurată după biserica inițială care data de pe vremea cronicarului Ion Neculce. În anul 1934 s-a construit în locul ei o bisericuță cu hramul Prea Cuvioasei Parascheva (hramul inițial a fost Sf. mare mucenic Dumitru). Cu acest prilej s-a descoperit mormântul cronicarului Ion Neculce, ctitorul bisericii. Bisericuța s-a șubrezit în timp și a fost desfăcută în 1969.
În anul 1971 s-a început construirea unei noi biserici de lemn pe locul celei vechi, cu un ajutor substanțial primit de la Mitropolia Moldovei și Sucevei și cu sprijinul acordat de Departamentul Cultelor și de autoritățile locale. Lucrările de construcție au fost finalizate în 1973 în timpul păstoririi preotului paroh Aurel Ursaciuc. Noua biserică a fost sfințită în ziua de 22 iulie 1973, duminica, de către dr. Iustin Moisescu, mitropolit al Moldovei și Sucevei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Biserica are hramul Sf. Dumitru. În jurul bisericii se află cimitirul localității. Odată cu trecerea timpului, lemnul folosit la reconstituirea bisericii a început să putrezească, fiind atacat de ploi și de zăpezi.
La intrarea în biserică, deasupra intrării, se află o pisanie pe lemn cu următorul text: “Întru slava Atotziditorului Dumnezeu în Troiță proslăvit pe acest loc a fost ridicată biserică din temelie aici la moșia Prigorenilor cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie cu cheltuială și osîrdie de dumnealui Ion Neculce vornic și soția sa Maria și fii lor și s-a săvârșit acest sfânt lăcaș în zilele Prea Luminatului și Prea Învățatului nostru domn Grigore Ghica Voevod cu blagoslovenia Preasfinției sale Kirii Kir Antonie mitropolitul Moldovei. Această biserică în anul 1885 a fost mutată în satul Prigoreni unde dăinuie și astăzi. În anul 1934 s-a construit în locul ei o bisericuță cu hramul Prea Cuvioasei Paraschiva. Cu acest prilej s-a descoperit mormîntul cronicarului Ion Neculce, ctitorul bisericii. Șubrezindu-se, bisericuța a fost desfăcută și în locul ei în anul 1969 cu osîrdia și ajutorul IPSS părintelui nostru doctor Iustin Moisescu, mitropolitul Moldovei și Sucevei cu sprijinul conducerii de stat s-a construit acest sfînt lăcaș sfințindu-se la 17 dec 1977” .
Mormântul cronicarului se află izolat lângă latura de apus a bisericii, având la cap un monument cu bust al cronicarului realizat de sculptorul Iftimie Bârleanu (1916-1986). În piatra monumentului este săpat următorul text: “Deci, fraților cetitorilor, cu cît veți îndemna a ceti pre acest letopisățu mai mult, cu atît veți ști a vă feri de primejdii și veți fi mai învățați”. Deși nu se cunoaște exact data morții cronicarului, ziua comemorării are loc prin tradiție în prima sâmbătă de după Sfânta Parascheva (14 octombrie), atunci având loc un pelerinaj la biserica din lemn și la mormântul cronicarului, pelerinaj considerat cea mai mare sărbătoare a satului. Mormântul cronicarului este monument istoric, fiind înscrisă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004 cu codul IS-III-m-B-04324 .
De asemenea, lângă biserica de lemn (primul dintre mormintele aflate în partea de răsărit), se află mormântul lui Ștefan Apetrii Ciubotaru din Humulești, tatăl scriitorului Ion Creangă. Acesta a locuit o perioadă la Prigoreni unde a avut o bucată de pământ și a decedat în acel sat la data de 30 iunie 1858, în timpul unei epidemii. Din cauza distanței și a condițiilor grele de transport, trupul n-a mai putut fi adus la Humulești, fiind înmormântat la Prigoreni. La 15 decembrie 2001, osemintele sale au fost strămutate lângă cele ale soției sale, Smaranda Creangă, în cimitirul din Humulești, prin eforturile preotului paroh Viorel Cojocariu de la Biserica “Sfântul Nicolae” din Humulești. Mormântul inițial este străjuit de un monument de piatră cu cruce, pe care sunt inscripționate informațiile: +1858 Ștefan Apetrii Ciubotaru din Humulești, tatăl marelui scriitor Ion Creangă .
Studiind opera lui Neculce și istoria orașului Târgu Frumos, ne-a interesat să vedem care au fost mențiunile despre târg. Astfel, în O samă de cuvinte. Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat sunt descrise următoarele evenimente:
– 1686, în vremea lui Constantin Cantemir voievod (1685-1693). Evenimentul se leagă de distrugerile provocate de armata poloneză și tătari în 1686, care au afectat Moldova, despre care cronicarul ne-a lăsat o imagine foarte clară și plastică: ”…Ș-au lovit pe la Târgul Frumos, și n-au agiunsu cailor obuzului apă heleșteul cel mare de la Prigoreni. Ș-au luat Siretul în sus ș-au lovit pe la Cernăuți la Șletin în țara lui. Iară Cantemir-vodă l-au gonit cu tătarâi păn’ la Siret, la Hărmănești. Atunce au arsu leșii și tătarâi multe curți boierești la țară și la Ieși. Ars-au în Lungani, în Obrejeni, în Popi, în Doroșcani la Leca, în Căcărădzeni 2 părechi, în Podobiți, într-alți Lungani, în Albești, în Brăiești, în Prigoreni, în Gănești, în Târgul Frumos, în Crivești, în Petrișu, în Heleșteieni, în Hăbășești, în Ruginoasa, în Hălăucești, în Cozmești, în Purcelești, în Stolniceni, în Pășcani și pe alte locuri multe. Tot curți șendilite boierești au arsu atunce, fiind oameni închiși pen mănăstiri de frica leșilor ș-a tătarilor”.
– 1712, în vremea celei de-a doua domnii a lui Neculai Mavrocordat voievod (1711-1716). Atunce au venit poroncă si la Neculai-vodă pentru svedzi si leși ce ierneadză prin țară să-i scoată și să-i gonească din țară. Iar șfedzii auzind, s-au închis câțva în curți în Prigoreni, în ținutul Cârligăturii, și să apăra din curși, de nu le putè strica nemică călărașii moldoveni, ca să-i scoată. Și au trimis călărașii înapoi la Neculai-vodă de-au întrebat, că într-altu chipu nu pot să-i scoață, ce numai să de focu˘ casălor. Dar vodă n-au vrut să-i lasă să aprindză curțile, ce le-au dzis să stè pe de o parte de dânșii. După aceasta curund au venit răspunsu de la Poartă să le dè pace.
– 1736: în vremea celei de-a doua domnii a lui Grigore II Ghica Vodă (1735-1739). Tot întru acestu an îndemnatu-s-au Grigorie-vodă anume că merge la primblare la Prigoreni, la vornicul Ioan Niculce, și la Ruginoasa, la hatmanul Sturdze. Iară de la Prigoreni au trecut la Roman, de la Roman la mănăstirea Neamțul. Și au scos icoana den mănăstire ș-au ținut-o sânguru Grigorie-vodă cu mâna lui.

Despre familia lui Ion Neculce
Tatăl cronicarului a fost Neculce vistiernicul/Avram Neculce vistiernicul, care se căsătorește pe la 1670 cu Catrina Cantacuzino, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Până la căsătorie tatăl cronicarului era un boier modest, de rang 2 sau chiar 3, dar prin căsătoria cu urmașa Cantacuzinilor, primește de la soacra o zestre uriașă: fălci de vie, sălașe de țigani, 21 de sate întregi, 4 jumătăți de sate și 2 pătrimi de sat cu vecini și cu tot venitul, iar aceasta îl impune printre marii latifundiari ai țării Moldovei.
Unicul copil al familiei va fi viitorul cronicar Ion Neculce, născut la 1672 în satul Prigorenii Mici.
Tatăl moare pe la 1677, iar mama Catrina se recăsătorește pe la 1679 cu Enache grămăticul. Al doilea soț îi moare după aproximativ 10 ani de la căsătorie, iar mama Catrina moare pe la 1704.
După moartea tatălui, mama cronicarului rămâne la Prigoreni, dar Ion este luat de bunica Alexandra Cantacuzino sau Iordăchioaia cea bătrână, și crescut la moșia acesteia de la Blăgești.
Al doilea soț al Catrinei a fost Enache (Ienachi) grămăticul, tatăl vitreg al cronicarului. În anul 1686, un podghiaz polon (podghiaz sau poghiaz = grup de ostași care execută o incursiune pe teritoriul străin cu scopul de a jefui) a ars conacul familiei de la Prigoreni și l-a ucis pe Enache. Catrina cu copiii (mai avea două fete) a fost nevoită să plece în Țara Românească, pentru a se adăposti la rudele de acolo, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Ea mai era însoțită de mama ei, Iordăchioaia, și de fratele ei, Iordachi stolnicul .
Ion Neculce se întoarce în Moldova în 1691, unde capătă slujba de postelnic (sarcina de a introduce la domn soliile și pe cei veniți în audiență). În 1700 era vătaf de aprozi, apoi devine vel-agă (mare agă, rang boieresc, echivalent șefului poliției), fiind însărcinat cu găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în Iași. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica biv-hatmanului Lupu Bogdan, nepoată de soră a lui Dimitrie Cantemir.
Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de vel spătar (purta spada domnului, apoi este comandantul cavaleriei), și, după ce a stat retras un timp, a fost făcut mare hatman (1710-1711, comandantul întregii oștiri) de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii.
După ce rușii au pierdut războiul, în bătălia de la Stănilești (1711), Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani, până la 1719, după care, capătă învoirea de a intra în Moldova, sub domnul Mihai Racoviță. “Atunce [zice Neculce] și mie mi s-au isprăvit ferman de la Poartă de pace. Și-am venit la pământul mieu, zăbovind în străinătate 9 ani, 2 ani la Moscu și 7 ani în Țara Leșească, cu multe valuri și supăr, care nu le mai poci înșira cu condeiul meu” A trăit la moșia sa din Boian, pe lângă Cernăuți, a doua reședință a cronicarului.
A primit marea dregătorie de vel vornic al Țării de Sus (conduce treburile interne ale țării, rol de judecată), acordată de Grigore al II-lea Ghica, în 1731. A murit după 1744, lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune că Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit nici un an întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a întâmplat în anul 1744.
În lucrarea sa „Istoria literaturii române”, istoricul Gheorghe Adamescu spune: „Neculce a fost un militar distins, iar Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri; de aceea când a voit să se întoarcă în țară, cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire, vreo persecuție, ci – precum însuși zice – și-a pus nădejdea în Dumnezeu, care din toate l-a scăpat”.

Scurte considerații despre opera cronicarului
Lucrarea de căpătâi a lui Neculce – în afară de compilarea cronicilor anterioare – este Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil, cronicarul și-a început lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani și a lucrat la Letopiseț până în anul 1744 .
În prefața lucrării, autorul relatează că până la Duca-Vodă el s-a condus de diferite izvoare aflate pe la alții, “iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea știință, câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea”.
Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: “O samă de cuvinte ce sîntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni și în letopiseții nu sînt scrise…”. Aici se cuprind o serie de tradiții relative la diferiți domni și care ulterior au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri, Cupa lui Ștefan de Bolintineanu, Dumbrava roșie de Alecsandri, Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș.a. Aproape toți domnii, despre care vorbește Neculce în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică .
–
Bibliografie

NECULCE Ion, Letopisețul Țării Moldovei precedat de O samă de cuvinte, Ed. Științifică, București, 1968.
Idem, O samă de cuvinte. Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, Ed. 100+1 Gramar, București 2004.
VELCIU Dumitru, Ion Neculce, Ed. Tineretului, București, 1968.

Mihaela Băbușanu
Expert patrimoniu, Complexul Muzeal
„Iulian Antonescu” Bacău

Gândit în urmă cu mai mulţi ani, dar pus efectiv pe hârtie abia în anul 2014, graţie colaborării mele cu jurnalistul Romulus Dan Busnea şi Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, proiectul ,,Bacău-personalităţi ale locului” va ajunge în acest an, la cea de a IV-a ediţie. Acest proiect s-a născut din dorinţa sinceră de a readuce în atenţia băcăuanilor şi nu numai, personalităţi ale locului din toate domeniile, valori ale culturii, ştiute sau neştiute, unele ignorate sau uitate. ,,Personalitatea este ca o monedă de argint care, oricum o arunci, cade mereu cu efigia în sus, niciodată cu reversul” spunea Lucian Blaga. Aşa se întâmplă de altfel cu adevaratele valori, personalităţi care rezistă testului timpului şi intemperiilor de orice fel şi tot ceea ce ne rămâne nouă de făcut (mie, domnului Busnea şi dumneavoastră tuturor) este doar să dăm la o parte praful sau factorii corozivi, căci strălucirea există, este acolo.
Ultima ediţie, cea de a III-a, a avut loc miercuri, 4 aprilie 2018, în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri” din municipiul Bacău şi a fost realizată cu sprijinul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, în parteneriat cu Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău. Ediţia a fost dedicată omagierii unei personalităţi a timpului prezent, dramaturgul, prozatorul, poetul și publicistul băcăuan Viorel Savin, cu prilejul împlinirii vârstei de 77 de ani. Alocuțiunile reprezentanților organizatorilor au descris pe larg activitatea culturală pe care a susținut-o scriitorul Viorel Savin de-a lungul a mai multe decenii, orașul Bacău datorându-i recunoștință și omagiere, dar şi pentru promovarea imaginii judeţului Bacău în ţară şi în lume.
,,În rândul acestor nume cu rezonanță, născute pe meleaguri băcăuane, un loc aparte îl are domnul Viorel Savin, dramaturg, poet, romancier, reputat om de cultură, recunoscut şi apreciat în tara şi în străinătate. În scrierile sale, a oglindit viața oamenilor din județul Bacău, frământările sociale şi spirituale ale locuitorilor acestei zone şi a promovat valorile băcăuane în lucrări care fac referire la remarcabili oameni de artă şi cultură ai județului Bacău, ca Sergiu Adam, Octavian Voicu, Ioan Măric, George Genoiu şi mulți alții. Consiliul Județean, cetățenii județului Bacău, cu toții suntem deosebit de onorați că avem șansa de a transmite respectul nostru profund şi admirația nemărginită domnului Viorel Savin, pentru prezenta permanentă în promovarea culturii, valorilor, excelenței şi înaltei morale în întreaga societate. Viorel Savin, scriitor şi cetățean activ al comunității băcăuane, este şi va rămâne o personalitate marcantă, cu care ne mândrim şi care merită întregul respect al cetățenilor județului nostru” a precizat președintele Sorin Brașoveanu, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Bacău, din data de 16 februarie 2018, cu ocazia acordării diplomei de ,,Cetățean de Onoare al județului Bacău”, domnului Viorel Savin. Manifestarea din acel an s-a bucurat de prezenţa unor participanţi şi invitaţi speciali, cu un public numeros, în care s-au aflat mulți tineri, cu momente artistice deosebite, intense și pline de originalitate, adevărate mostre de autenticitate muzicală susținute de Cvartetul ,,Blue” al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău (coordonator, prof. Gabriel Stan) și de Ansamblul folcloric ,,La Porțile Neamului” din comuna Palanca (coordonator, Liliana Atomulese).
Despre implementarea și importanța acestui proiect, în fapt o activitate care are menirea de a favoriza dezvoltarea turismului cultural și creșterea anvergurii de imagine a județului Bacău, a vorbit domnul Romil Botezau, director al Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, care în final a mulțumit tuturor celor implicați în iniţierea, organizarea și desfășurarea acestei manifestări. La rândul său, rectorul Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. univ. dr. Carol Schnakovszky s-a declarat plăcut surprins de salba de evenimente culturale şi a mulţumit iniţiatorilor şi oragnizatorilor pentru invitaţia la parteneriat. Personalitatea complexă a lui Viorel Savin, corifeu al culturii băcăuane, a fost evocată de publicistul Romulus-Dan Busnea, inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău și de prof. Petre Isachi, critic și istoric literar, directorul revistei ,,13 Plus”, care într-o inspirată corelare a datelor biografice cu activitățile și realizările literare de excepție ale maestrului Viorel Savin, au realizat un portret expresiv și impresionant al acestuia.
(…)
Ca semn al prețuirii și al înaltei aprecieri pentru contribuția adusă la îmbogățirea patrimoniului cultural și spiritual românesc, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău i-a conferit dlui Viorel Savin, titlul de ,,Personalitatea băcăuană a anului 2018”. De asemenea, domnul Romulus-Dan Busnea, co-inițiator al proiectului și autor al broșurii dedicate personalității lui Viorel Savin, a propus reluarea unei mai vechi inițiative aparținând dramaturgului băcăuan, care să se materializeze într-un proiect intitulat Festivalul Național de Creație Dramatică și Interpretare Teatrală ,,Viorel Savin”, manifestare care ar urma să se desfășoare în municipiul Bacău și care s-ar dori să devină una de tradiție şi, de ce nu, de anvergură. (…)
Proiectul are ca obiectiv promovarea valorilor culturii și comunității băcăuane prin organizarea de simpozioane care au drept scop aducerea în atenţia auditoriului a unor personalităţi, obiectivul fiind acela de a cunoaște viaţa, contribuţia şi realizările deosebite ale unor personalităţi băcăuane, recunoscute sau nu la nivel naţional/internaţional, dar preţuite la nivel local, oameni care au influenţat pozitiv dezvoltarea comunităţii, în fapt, o activitate ce favorizează, deopotrivă dezvoltarea turismului cultural și creșterea anvergurii de imagine a orașului Bacău, o deschidere de noi drumuri în dialogul intercultural, un culoar benefic de personalizare și promovare a culturii băcăuane şi a Bacăului în general. Este dacă vreți, un proiect de imagine ce se va răsfrange pozitiv deopotrivă asupra românilor care dobândesc un capital de încredere mai mare în propriile valori, dar și asupra străinilor, care primesc o informare și un mesaj pozitiv despre ceea ce este Bacăul, România.
Rezultate dorite: proiectul va stimula și susține activitățile cu impact în domeniul cultural și turistic prin prezentarea unor materiale promoționale, proiectul va oferi participanților la eveniment date și informații despre principalele atracții culturale şi turistice ale județului Bacău; va contribui la educarea culturală a noilor generații și la crearea unui nou public consumator de evenimente cultural-artistice; va îmbogăți sursele de informație în biblioteci, instituții de învățământ și de cultură din județul Bacău și din alte zone din țară; va prilejui constituirea unei baze de date care să reprezinte ,,memoria culturală și spirituală a zonei Moldovei de Mijloc”.
Bibliografie

AMZA S., ,,Ziarul Financiar de Duminică”, 6.11.2009
APOSTOL V., Două prestigioase personalități de pe Valea Trotușului – Dimitrie Ghica Comăneșteanu și generalul Radu R. Rosetti, în “Columna”, nr 1/2012
BUSNEA R. D., „Columna”, nr 6/2017, p.135
COMŞA R., în ,,Cultura”, nr 43, 29. 10.2009, p. 31
COMŞA R., în ,,Cultura”, nr 43, 29. 10.2009, p. 31
ICHIM D., „Casa arhitect George Sterian”, în „Deșteptarea”, 12 nov. 2015.
SECRIERU V., Radu R Rosetti-istoric militar, academician şi bibliotecar, articol în Bibioteca Digitală Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
TĂUTU I. C., Slănicul Moldovei-Monografie scrisă în anii 1930–1934, Tipografia ziarului „Universul”, Bucureşti, 1934.
TEODORESCU E.-S., ,,Arhitecţi si arhitectură în periodice de acum un veac”, p. 62

Webografie

http://www.lucianblaga.eu/opere/citate/lucian_blaga.htmlhttp://patzeltart.ro/v/BEREA+DIMITRIE/berea/http://arhitectura-1906.ro/2016/12/scurt-istoric-al-organizarii-profesiei-de-arhitect-in-romania-de-la-regulamentulu-lui-a-i-cuza-si-m-kogalniceanu-pana-in-prezent/

DIANA BĂDICA, SCRIITOARE

DE CE CITESC
Diana Bădica, scriitoare

În anii ‘90, mama citea reviste în care oameni simpli, cititori, scriau întâmplări reale din viața lor. Tata aprecia mult literatura SF, dar i se umezeau și lui ochii citind despre viețile altora. Uneori, toata familia plângea la Surprize, surprize, un show tv care nu știu nici azi cât de real era, dar care unea toată familia în fața televizorului. Tenisul, handbalul și unele filme mai făceau asta. Filmele bazate pe fapte reale erau și ele preferatele familiei noastre. Uneori, tăiai cu cuțitul liniștea din casă pentru că fiecare dintre noi citea. Sora mea, deși mai mică decât mine cu trei ani, citea tot ce-mi plăcea mie, deoarece îi povesteam cu entuziasm cărțile care mă impresionau. Pentru noi, cititul era cea mai la îndemână cale pentru a evada din orășelul nostru de puțin peste 80.000 de locuitori, în care rar se întâmpla ceva cu adevărat important. Cititul ne ajuta să uităm că părinții noștri nu se înțelegeau și că vom rămâne fără bani înainte de salariul următor.
Am crescut cu complexul celui născut în provincie. Mi se părea nedrept că Slatina lipsește de pe harta prezentată la meteo. Când ajungeam la București și eram întrebată unde se află Slatina, mă enerva că trebuie să răspund între Pitești și Craiova. Dar cititul îmi aducea aproape orașe pe care-mi doream să le văd, orașe pe care mi le imaginam adesea ajutându-mă și de la secvențe din filme. Apoi a venit scrisul. Îmi doream să fiu scriitor și pentru a face cunoscut în lume orașul meu micuț, nu doar pentru că-mi plăcea să povestesc ce văd. Poate pentru că așa am învățat acasă, poate pentru că am o imaginație limitată, dar mereu am scris despre lucruri cunoscute mie, despre ce vedeam și auzeam în jur. Chiar și aici, în acest text, tot despre ce cunosc cel mai bine scriu.
În liceu, când scriam deja aproape zilnic, citeam mai puțin ca să evadez, citeam ca să văd unde duce scriitorul povestea și pentru că mă simțeam în competiție cu colegele de clasă. Toată lumea mă considera scriitor, când citeam compuneri la ora de română, nu mișca nimeni. Citeam în pauze, citeam în orele de curs care mă interesau mai puțin. Citeam acasă – pe burtă, întinsă în pat sau cu picioarele pe pereți. Citeam la masă ori când mergeam cu tata la pescuit. Citeam și nimeni nu mă considera o tocilară, n-am fost niciodată șefa clasei, n-am avut niciodată notele cele mai mari. Pe unii colegi îi motiva atitudinea mea, profa de română îmi făcea liste de cărți, mama mă ajuta să strâng bani și, când veneam la București, umpleam un rucsac cu cărți de la anticariat. În clasa a XII-a, când profesoara de filosofie, cu care nu mă înțelesesem niciodată prea bine, m-a rugat să citesc comentariul pe care-l făcusem unui citat într-o lucrare de control, la fel, s-a lăsat liniștea în clasă. Citatul avea legătură cu iubirea și, sincer, eram atât de îndrăgostită de un băiat care nu mă băga în seamă, că textul meu nu avea cum să nu fie unul reușit, dar acest moment a fost o revelație pentru mine.
Atunci mi-am dat seama că, fără să vreau asta, tot ce citisem se așezase bine în mintea mea. Înmagazinasem ani la rând informații care acum ieșeau singure la suprafață – devenisem doar mâna care scrie. Desigur, greșeam, dar asta am învățat mai târziu și mă bucur că s-a întâmplat așa. Încrederea pe care am dobândit-o atunci m-a făcut să diversific tipul de lectură – cititul înseamnă mai mult decât ficțiune, decât raftul de beletristică dintr-o bibliotecă. Așa am ajuns să citesc filosofie, iar mai apoi psihologie și sociologie ori cărți de știință din care nu înțelegeam mare lucru, dar pe care nu le lăsam din mână.
Am prins curaj să vorbesc „pe bune” cu unii profesori ori cu unii oameni pe care-i cunoșteam. Dacă mă întreba cineva de o carte sau de un film, spuneam mai mult decât da, mi-a plăcut. Spuneam de ce, iar ideile îmi veneau pur și simplu vorbind. Azi nu scriu niciodată un text până nu discut despre el cu un prieten. Muncesc ca să redau în textele mele viziunea mea despre viață, deși „a mea” e puțin spun. Viziunea mea despre viață e tot ce-am citit, gândit și simțit până acum. De aceea citesc – ca să cunosc și ca să ajut mai mult, însă când citesc cu un meci de tenis pe fundal, o fac ca să mă întorc la bucuria de a fi alături de familia mea. Atunci devin puștoaica ce se ceartă cu soră-sa pentru că nu cad de acord cine e mai bun – Agassi ori Sampras. Părinții noștri sunt acolo, însă nu ne ajută pentru că și ei se întreabă același lucru.

Aflat la cea de a doua ediție, proiectul „Unitate prin cultură”, cuprins în Calendarul Activităților Educaționale Județene 2020, avizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, a avut parte în acest an de provocările actualului context epidemiologic. Astfel, adaptarea a fost cuvântul-cheie care și-a pus amprenta pe noua noastră strategie de lucru cu elevii, cu partenerii noștri. Sub imperativul anulării evenimentelor culturale și al distanțării sociale, ne-am relocat activitatea în mediul online. Am făcut, în acest mod, posibile acțiuni de stimulare a interesului elevilor pentru domeniile culturale vizate în cadrul Clubului „Excelsior – provocare la cultură”: teatrul, muzeul, scrierea creativă, cartea, presa de cultură ar fi trebuit să prilejuiască cu totul altfel de interacțiuni pentru elevi, însă tinerii au devenit ei înșiși protagoniștii experiențelor culturale online: tururi virtuale ale marilor muzee, teatre, biblioteci, opere, edituri, editarea diferitor proiecte cu utilizarea aplicațiilor digitale, interviuri cu actori realizate prin intermediul comunicării electronice, campanii online de promovare a lecturilor preferate, realizarea unei poezii colective de Ziua Internațională a Poeziei, generarea de conținut online pe diferite teme istorice, literare și culturale, acțiuni de solidarizare prin împărtășirea diferitelor perspective asupra întregii situații a izolării prin galerii foto, video, toate acestea constituindu-se într-un jurnal colectiv al creativității pe timp de pandemie.

Concursul „File inspirate din cronicile lui Neculce” și volumul „Unitate prin cultură. Demersuri educaționale în formarea competențelor de exprimare și sensibilizare culturală” s-au bucurat de participarea a 83 de elevi și 74 de profesori din 41 de unități de învățământ din țară și din Republica Moldova. Volumul s-a constituit într-o oglindă a proiectului nostru, fiind structurat în două părți. Prima secțiune, „File inspirate din cronicile lui Neculce”, a fost dedicată elevilor și cuprinde lucrările premiate în cadrul concursului de creație literară, organizate pe cele două niveluri: gimnazial și liceal. Cele 23 de lucrări plastice premiate au fost organizate într-o expoziție online, lansată pe pagina de Facebook a liceului, în data de 1 aprilie, când s-au anunțat și câștigătorii. Cea de-a doua secțiune a volumului conține articole semnate de cadre didactice și specialiști în diferite domenii culturale. De asemenea, simpozionul „Dimensiuni axiologice și transdisciplinare ale educației prin cultură” a fost transpus pe blogul proiectului și pe paginile de Facebook ale liceului în săptămâna 18-24.05.2020, prin lansarea volumului și anunțarea numelor elevilor premiați în cadrul secției de scriere creativă, promovând, în același timp, unele dintre cele mai bune lucrări ale participanților ediției curente. 

În speranța unui viitor cadru de normalitate, vă invităm, deocamdată, să descoperiți mai multe despre acest proiect pe platformele noastre de comunicare online.

Ne bucurăm să vă prezentăm lucrările plastice premiate, realizate de elevi din țară și din Republica Moldova, participanți la secțiunea de creație plastică a concursului interdisciplinar, organizat de liceul nostru, „FILE INSPIRATE DIN CRONICILE LUI NECULCE”, în cadrul celei de a doua ediții a proiectului C.A.E.J., „UNITATE PRIN CULTURĂ”, derulat în februarie 2020. Vă îndemnăm să reflectați la istoria Moldovei, la oamenii de odinioară, la fapte și întâmplări prin care s-a conturat cultura noastră națională, la zestrea nostră de tradiții și obiceiuri, cuvintele înțelepte din proverbe și zicători, și să ne fie de inspirație pentru prezentul care ne pune la încercare.
Felicitări tuturor elevilor participanți și cadrelor didactice implicate!
Aprecieri echipei de proiect și partenerilor educaționali!
GIMNAZIU
Premiul I
Alexandra-Gabriela Bogdan, clasa a V-a, prof. îndrumător Nicoleta Bida-Șurubaru, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași
Maria Iancu, clasa a VI-a, prof. îndrumător Nicoleta Bida-Șurubaru, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași
Premiul II
Iulia-Teodora Frunză, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Horlești, jud. Iași, prof. îndrumător Mihaela-Rodica Rău
Bianca Emilia Sărbușan, clasa a VII-a, prof. îndrumători Oxana Petică, Parascovia Mîndrescu, Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes Saavedra” Chișinău, Republica Moldova
Premiul III
Daria Teodora Sârbu, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” Iași, prof. îndrumător Victorița Aneculi
Anastasia Ganceari, clasa a VI-a, prof. îndrumători Oxana Petică, Parascovia Mîndrescu, Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes Saavedra” Chișinău, Republica Moldova
Mențiune
Cristina Petrișor, clasa a V-a, prof. îndrumător Gabriela Popa, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgru Frumos
Premii speciale
Ioana Arcana, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” Iași, prof. îndrumător Victorița Aneculi
Ioana Roxana Avasiloaiei, clasa a V-a, prof. îndrumător Nicoleta Bida-Șurubaru, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași
Andreea-Raluca Ciutea, clasa a V-a, prof. îndrumător Gabriela Popa, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgru Frumos
Florentina Grigoriu, clasa a VI-a, prof. îndrumător Cătălina Săndica-Hutopilă, Școala Profesională Coarnele Caprei, jud. Iași
Daria Ștefania Lungu, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Vaslui, prof. îndrumător Gianina Cristina Cocuz
Bianca-Lăcrămioara Lazăr, clasa a VI-a, prof. îndrumător Nicoleta Bida-Șurubaru, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași
LICEU
Premiul I
Iustina Ilinca Buiceag, clasa a XI-a, prof. îndrumător Larisa-Dana Zugravu, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos
Premiul II
Bianca Doban, clasa a X-a, prof. îndrumător Corina-Diana Alexa-Angheluș, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos
Premiul III
Lucia Bodrug și Iuliana Cociug, clasa a XII-a, prof. îndrumători Oxana Petică, Parascovia Mîndrescu, Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes Saavedra” Chișinău, Republica Moldova
Mențiune
Ionela Amăriuței, clasa a X-a, prof. îndrumător Corina-Diana Alexa-Angheluș, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos
Selena Moș, clasa a XI-a, prof. îndrumător Inga Rusu, Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei, județul Bihor
Premii speciale
Ana-Maria Asandei, clasa XII-a, prof. îndrumător Ionela Mihăilescu
Cristian Hărătău, clasa a IX-a, prof. îndrumător Gabriel Enacache, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos
Steliana Iftimia, clasa a IX-a, prof. îndrumător Gabriel Enacache, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos
Ioana Pantea, clasa a XI-a, prof. îndrumător Inga Rusu, Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei, județul Bihor