LUNA TEATRULUI

Horia Veriveș: „Să râzi în fiecare zi și să te bucuri pe deplin de singura viață pe care ne-a dat-o Dumnezeu!”

Interviu realizat de Vlad Gogan, clasa a XII-a D

Vlad Gogan, elev în clasa a XII-a D, s-a implicat în activitatea acestui proiect drag nouă și a purtat un dialog cu domnul Horia Veriveș, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Teatrul ocupă, cu siguranță, un loc special în inimile liceenilor noștri, iar perioada de acum ne face să îi simțim acut absența. Cu toate acestea am rămas în strânsă legătură cu oamenii teatrului prin intermediul inimoșilor noștri elevi. Horia Veriveș a devenit o prezență constantă și foarte îndrăgită a serilor de teatru care ne-au adunat împreună de atâtea ori în spiritul unor adevărate sărbători care au devenit repere ale frumosului uman în evoluția fiecărui adolescent. „Chirița în provincie”, „Colivia”, „Măcelăria lui Iov”, „O scrisoare pierdută”… doar câteva din piesele vizionate de noi și prin care Horia Veriveș ne-a fascinat prin talent și forța sa charismatică de a transmite emoții, bucurie, speranță, entuziasm.

• 

• 

• 

Vlad Gogan: În primul rând, dorim să vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră de a ne oferi un interviu și să vă transmitem toate aprecierile noastre pentru rolurile pe care le interpretați. Pur și simplu, serile de teatru în care v-am văzut pe scenă au devenit  puncte de reper pentru ce înseamnă viața ca spectacol, să trăiești cu empatie și autentic drama, tragicomedia condiției umane prin măiestria actoricească.

Horia Veriveș: Cu drag și mulțumesc pentru invitație.

V. G.: Profesia de actor este fascinantă pentru fiecare dintre noi. Când v-ați gândit să alegeți această carieră și ce anume v-a inspirat în această decizie de viitor?

H. V.: În clasa a IX-a, profesoarea mea de limba și literatura română, doamna Emanuela Ilie, de la Liceul de Chimie, unde am învățat primii doi ani, a înfiinţat o trupă de teatru și mi-a propus să fac parte din ea. Recunosc că nu am vibrat cu această idee pentru că doream să devin medic stomatolog, să duc tradiția mai departe, mama fiind medic stomatolog. Doar că, după puține discuţii cu dumneaei, m-am lăsat convins de propunere și sunt sigur, acum, că acea decizie a fost 100% bună. Următorul pas, să zicem, a fost să mă transfer la Colegiul Naţional de Artă „Octav Bancilă”, secția teatru. Acolo l-am avut profesor coordonator pe actorul Doru Aftanasiu. După care am fost admis la Facultatea de Teatru „George Enescu” din Iaşi, unde l-am avut ca profesor pe maestrul Dionisie Vitcu și iată că de 10 ani sunt angajatul Teatrului Național din Iaşi. Teatrul Național din Iaşi, unde mi-am dorit cu ardoare să fiu angajat. Și, când zic „cu ardoare”, nu exagerez cu nimic!

V. G.: Cum puteți descrie viața dvs. de licean? Care erau preocupările dvs. în acea perioadă care v-au îndreptat pașii spre lumea teatrului?

H. V.: În clasele a IX-a și a X-a am învățat foarte multă matematică, fizică și chimie, iar din clasa a XI-a am schimbat total macazul și am studiat foarte mult teatru. A fost o perioadă frumoasă, o perioadă de autodescoperire și o perioadă în care mi s-a consolidat dorința de a face teatru! Preocupările și gândurile erau duse spre teatru. Aveam multe ore practice pe săptămână și nu prea aveam la ce altceva să mă gândesc! A fost o perioadă în care am legat prietenii strânse, care durează și acum! Au fost și momente mai puțin bune, pentru că asta e viața! Dar, per ansamblu, cei doi ani pe care i-am făcut la „Octav Bancilă” au fost definitorii pentru a-mi hotărî și consolida singur destinul.

V. G.: Ce modele v-au inspirat în activitatea dvs.?

H. V.: Am mai spus asta, nu am modele din artă și nici nu mă inspir! Urmăresc actori/artişti și le apreciez munca, dar modele nu am avut. Singurele modele pe care le am sunt părinții mei care au investit în mine, în studiile mele, care m-au ajutat să mă dezvolt pe plan intelectual și cultural. Și este bine și important ca noi, copiii, să ne luăm modele, dacă avem cum, din cei foarte apropiați.

V. G.: Ce cărți v-au marcat existența?

H. V.: Îmi place foarte mult Haruki Murakami, pentru scrierea simplă, dar totodată complexă și plină de simboluri. Salman Rushdie pentru lumea fantastică pe care o creează și, la fel, pentru problematica pe care o ridică opera sa. Dostoievski, care cred că nu mai are nevoie de prea multă prezentare. Albert Camus, un geniu al literaturii mondiale. Recomand elevilor liceului patru cărţi pe care le-am citit recent: Fredrik Backman: „Un bărbat pe nume Ove”, Editura Art; Guillermo Arriaga: „Sălbaticul”, Editura Art;Irvin D. Yalom: „Problema Spinoza”, Editura Vellant; Heather Morris: Tatuatorul de la Auschwitz, Editura Humanitas.

V. G.: Ce piese de teatru v-au marcat existența?

H. V.: Toate piesele, într-un fel, te ajută să te dezvolţi. Eu vorbesc din prisma actorului. Și poți învăța cum se face și cum nu se face! Nu cred că m-a marcat vreo piesă până acum.

V. G.: Ce rol preferați din cele pe care le-ați jucat pe scenă?

H. V.: Chiriţa, fără discuții. Este un rol pe care mi l-am dorit. Speram să îl joc pe la 45-50 de ani, dar destinul a făcut să îl joc mult mai devreme. Ceea ce m-a bucurat și împlinit nespus. Să nu se înţeleagă greșit că nu îmi joc celelalte personaje cu aceeași iubire, în niciun caz. Fiecare rol trebuie iubit și tratat cu respect, dacă îți faci profesia cu dragoste adevărată  faţă de public și scenă. Dar „Chiriţa” este un rol după care am „tânjit” multă vreme. Și mă bucură faptul că a fost primită și acceptată foarte bine și repede de publicul ieşean. Până la pandemie jucasem 50 de spectacole, toate Sold Out. Asta zice multe despre acest spectacol.

V. G.: Povestiți-ne despre un succes al dvs. Cum ați reușit să îl faceți posibil, ce obstacole ați întâmpinat și cum l-ați depășit?

H. V.: Succes… Nu prea știu ce înseamnă acest cuvânt! Arta nu se face pentru succes sau premii. Arta se face pentru sufletul omului. Din punctul meu de vedere toate rolurile pe care le-am însufleţit au fost un real succes. Nu pot face diferenţe prea mari între ele. Toate sunt copilaşii mei! Un părinte trebuie să își iubească copiii la fel!

V. G.: Care este deviza dvs.?

H. V.: Să râzi în fiecare zi și să te bucuri pe deplin de singura viață pe care ne-a dat-o Dumnezeu!

V. G.: Care sunt valorile dvs. cele mai importante?

H. V.: Familia, sinceritatea, bunul simţ, perseverenţa, profesionalismul, iubirea.

V. G.: Un mesaj aveți să transmiteți colegilor mei, mai ales acum, în această perioadă de izolare și incertitudine?

H. V.: Să fiți puternici. Să nu vă lăsați doborâți de absolut niciun impediment care vă iese în cale. Să fiți sinceri cu voi înşivă. Să vă bucuraţi de viață și să încercați să fiți cei mai buni în ceea ce faceți! Să nu fiți un produs hibrid al societății, ci unul sincer și adevărat al vostru! Și mult succes celor care dau examenul de Bacalaureat anul acesta. Vă țin pumnii!