Top 3 cărți de dezvoltare personală
Sabina Balmuș, clasa a XII-a E2
Zilnic suntem martori la multiple povești de succes, prin prisma platformelor social media și nu numai. Admirăm un anumit lifestyle și ne simțim inspirați de cei care îl practică, manifestă, oameni simpli, la fel ca noi, dar care au reușit să atingă anumite idealuri. Există, oare, vreo rețetă a succesului? Dorința de ascensiune sălășuiește în fiecare dintre noi, astfel pornim la drum cu obiective mărețe, însă marea majoritate ajungem să ne pierdem în tot acest traseu anevoios. Destinația la care ar trebui să aspirăm cu toții este transformarea în cea mai bună versiune a noastră, astfel am reuși să ne schimbăm calitatea vieții. Pentru fiecare dintre noi, succesul este perceput în mod diferit, însă oricare ar fi acesta, punctul de plecare este psihicul. Cu un mindset sănătos, iubire, răbdare și încredere față de sine, toate lucrurile la care visăm vor fi atrase în viața noastră precum un magnet. Cărțile sunt instrumentul principal când vine vorba de dezvoltarea noastră personală, este modalitatea perfectă de a investi în evoluția ta, așa că îți voi prezenta trei dintre cărțile care m-au ajutat:
- „Schimbând gândirea, îți schimbi viața” scrisă de Brian Tracy
„Orice crezi cu convingere devine realitatea ta.”
După ani de muncă, documentare, lecturi aprofundate şi experienţe multiple, Brian Tracy vine în ajutorul nostru. Această carte ne oferă sfaturi, legi ale Universului, lecții și principii valoroase pentru a ne „dresa” creierul, astfel încât să ne autodepășim. Autorul ne face să conștientizăm că mindset-ul nostru este cel ce ne dirijiează viața, cheia fericirii fiind eliminarea negativismului. Totodată, prin intermediul său, descoperim modalitatea de a ne detașa emoțional de părerile celor din jurul nostru, de a scăpa de nevoia de aprobare. Experimentăm fericirea și liniștea atunci când ne eliberăm de emoții precum cele ale vinovăției, fricii, furiei, rușinii, resentimentelor și îngrijorărilor. În drumul spre succes, este extrem de important să fim conștienți de propria valoare și de puterea pe care o deținem. Până nu vei citi această carte și nu vei face cunoștință cu concepțiile lui Brian Tracy, te vei afla în imposibilitatea de a înțelege cât de puternice sunt gândurile noastre și cum ne ghidează întreaga existență. Suntem ceea ce gândim.
- „Manualul femeii de succes” scrisă de Andra Olarean
„Corpul este doar o parte din noi. 99% din ce suntem este mintea.”
Această carte se adresează în special femeilor, tratând aspecte legate de mindset, atitudine, alimentație, sport, buget, conectarea cu sinele, îngrijire personală plus altele. Prin intermediul acestui manual, am învățat că, dacă ar fi să definesc femeia de succes de astăzi printr-un cuvânt, acela ar fi „libertate“: libertatea de a gândi și a te exprima liber, de a-ți fi respectate valorile și de a-ți putea permite financiar să ai stilul de viață pe care ți-l dorești. Totodată, recomand această carte deoarece încurajez și susțin autorii români. Andra Olarean este o femeie de succes din România care și-a început cariera încă de la 15 ani, iar motto-ul ei este: „Succesul în viață constă în numărul persoanelor pe care le ajuți“.
- „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” scrisă de Robin S.Sharma
„Astăzi este ziua care trebuie trăită plenar, nu când vei câștiga la loterie sau când vei ieși la pensie. Nu amâna niciodată să trăiești.”
Ne este prezentată povestea lui Julian Mantle, un avocat faimos, care, din cauza stilului de viață dezechilibrat ajunge la un pas de moarte suferind un atac de cord într-o sală de tribunal aglomerată. Sperând să-și găsească sănătatea, fericirea si împlinirea, el pornește într-o odisee extraordinară a unei culturi vechi în care descoperă un remarcabil sistem de eliberare a potențialului minții, trupului și sufletului și învață să trăiască cu mai multă pasiune, cu un scop bine definit și într-o pace deplină. Această poveste arată pas cu pas calea pentru a trăi viața cu mai mult curaj, în armonie, abundență și bucurie. Nu există greșeli în viață, doar lecții. Nu există experiențe negative, ci doar ocazii de a crește, de a învăța și de a avansa pe drumul autocontrolului. Din luptă vine puterea. Chiar și durerea poate fi un minunat învățător. Recomand această carte deoarece conține comori de înțelepciune care pot îmbogăți și îmbunătăți viața oricui.
Referințe:
- Andra Olarean, „Manualul femeii de succes”, Editura Lidana, București, 2018
- Brian Tracy, „Schimbând gândirea, îți schimbi viața”, Editura Curtea Veche, București, 2018
- Robin S.Sharma, „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”, Editura Vidia, București, 2010


