LAZĂR ȘI NIKOLAJ

BOGDAN IVANOV, PREMIUL I, LICEU
PROF. OANA-GABRIELA AGACHE
LICEUL TEORETIC „GRIGORE MOISIL” TULCEA

3 octombrie 1917
Fort de Vaux, Franța
Dragă mamă,

Am ajuns cu bine pe front. Drumul a fost epuizant și vagoanele pline de tineri ca noi, gata de luptă. Atmosfera generală a fost veselă. Toți vor să devină bărbati, să omoare, să aducă medalii acasă. Culmea, cel mai ursuz era un individ cu uniformă curată și epoleți. Dacă îmi amintesc bine, purta medalia eroilor. Mă întreb ce a făcut. Își ținea spatele drept, să fi fost sergent, poate chiar caporal.
Din prima zi am fost puși la treabă serioasă: săpat de tranșee. Pămâtul deja uscat este foarte greu de săpat, iar ploaia care să îl înmoaie nu este. Acum e seară și avem liber. Nikolaj a cunoscut niște băieți, unul dintre ei lucrează la cantină. O să ne ospătăm! Toate bune vouă, sper ca războiul să se termine în jumătate de an, iar eu și Nikolaj să cumpărăm acea fermă din banii pentru înrolare.
Plini de viață, Lazăr și Nikolaj
– Lazăr, mai termini odată? Trebuie să mergem!
– Imediat. Stai să o duc la poștă.
La focul de tabără erau șase: Lazăr, Nikolaj, trei tovarăși noi și ursuzul din tren. El s-a alăturat imediat ce a văzut că băieții încălzesc supa la conservă pe foc. „Aveți loc și pentru un camarad mai bătrân, așa-i?” s-a invitat el și s-a așezat fără să primească răspunsul. Nu a trecut mult însă până când au devenit foarte bucuroși de prezența lui. Avea cele mai interesante povești. Și le-a prezentat mitraliera lui, „Automatico” seria 15, care poate să tragă douăzeci și patru de gloanțe în șase secunde. Un monstru pe lângă M1903-urile lor care se blochează și trebuie încărcate după fiecare foc. A stat în Centrul Medical timp de două luni după ce o mină s-a detonat aproape de el. Fără două degete la picioare e mai bine decât să fii cel care a detonat-o. Înainte de accident era tanchist: conducea noii monștri de fier creați de om pe două șenile late care calcă în picioare orice: bolovani, copaci, ziduri, case, oameni.
Acum s-a înrolat în infanterie: nu vrea să riște să rămână cu tancul înghețat iarna pe câmp. În plus, trebuie să folosească noua armă. Până la orele dimineții, doi sârbi, un ungur, un român și doi italieni (frați și ei) au stat în jurul focului, vorbind despre glorie și victorie, săturați de lupta în tranșee.
A doua zi, Lazăr și Nikolaj au fost despărțiți. Nikolaj, fiind mai mare, a fost trimis cu o echipă de cercetași începători: va face pe santinela în pădurea de la marginea fortului împreună cu italianul și românul de la foc.
Lazăr, de 16 ani, a fost trimis la lustruit ghetele și baionetele superiorilor. Nu se plânge: mai bine, decât să-ți rupi spatele săpând tranșee. Printre carabine cu lunete și semiautomate a dat și de o mitralieră ”Automatico”, la fel ca cea a prietenului lor. Acum, la lumina puternică, o vede mai bine. Este făcută din două părți: mecanismul propriu-zis din metal lucios (posesorul ei o lustruia) cu formă futuristă, nu ca armele lor care seamănă cu niște bastoane. Are un reticul dublu din metal și un mâner pentru stabilitate la bază. Nu a folosit niciodată o armă automată, dar a auzit că poate să disloce umărul celui care nu e atent. Patul armei este din lemn roșiatic, frumos șlefuit. Pe plăcuța de metal prinsă pe partea stângă scrie: ,,Caporal I. Bernat”. La focul de tabără nu au întrebat numele sau rangul pe care îl are, dar Bernat poate fi unguresc. Curios lucru, încărcătorul se atașează cu susul în jos, pe partea superioară a armei. Oare nu îl deranjează pe posesor la țintire?
Munca ușoară a lui Lazăr a fost întreruptă după-amiază. Conducătorii fortului se așteptau la un atac din partea francezilor în noaptea ce urma, așa că a fost trimis să ridice fortificații cu saci de nisip. Gândul la un atac l-a neliniștit iar munca părea mai ușoară.
În timp ce Lazăr construia un post strategic amplasat pe o colină din care o mitralieră fixată va apăra intrarea în tranșee, Nikolaj stătea pe o stâncă cu binoclul în mână. Într-un sfert de oră trebuie să facă schimb de tură și să se întoarcă în fort, la fratele lui. Toată ziua au făcut cu schimbul de pază. Îl dureau ochii de la privirea încordată spre munții din față. Se întoarce pentru a coborî stânca, dar italianul îl oprește: Stai, vezi ceva acolo? Nikolaj își mijește ochii și i se pare că vede un punct venind dinpre vest. Se uită prin binoclu.
-Nikolaj… Ce stai așa? Ce vezi?
Prin lentile vede o duzină de bombardiere venind spre ei.
Ordin de urgență din partea generalului Niklas:
În zonele de defensivă a fortului Fort de Vaux, respectiv colinele A3, A4, A7, A8, A10, A11, să fie întărită apărarea întru preîntâmpinarea unui posibil atac în noaptea dintre 3-4 octombrie de către ofițerii angajați zonelor.
Fortul are formă de dreptunghi, un capăt lipit de munte iar celălalt îndreptat spre vest, unde sunt tranșeele. În munte a fost construit un buncăr ca ultimă soluție de defensivă în caz că inamicul trece de tranșee și de mitralierele montate.
Lazăr își așteapta fratele în zona corturilor când alarma a fost activată. O voce răgușită le aduce la cunoștință declanșarea defensivei. Un post de cercetași a lansat racheta roșie, semnalul pentru atac inamic. Toți soldații trebuie să se înarmeze și să fie pe poziție în tranșee. Lazăr nu avea armă deoarece a ajutat la construirea buncărului. Depozitul de arme este spre munte. Aleargă printre camarazii lui în direcție opusă. Din depozit îl vede pe italian ieșind. Își urează un: ,,Ne vedem după” apoi fuge cu ceilalți. În depozit era un moșuleț cocoșat și chel, probabil printre veteranii voluntari. Îi întinde o carabină M 1903, dar se răzgândește uitându-se la el și îi dă un revolver: „Nu ai forță să țintești destul de repede în tranșee cu o carabină.” Lazăr ia revolverul și iese grăbit din depozit. Picioarele vor să fugă, dar corpul e înțepenit: cu ochii larg deschiși, Lazăr vede un înger pe cer, cu aripile larg desfăcute venind spre el. Megafoanele turuie: „Este un atac aerian! Toată lumea să se retragă în buncăr! Am fost informați gre…” Continuarea nu se mai aude. Din tranșee, pământul explodează, înghițind oamenii. Din gurile de intrare ies unii țipând, alții în flăcări, un corp fără cap se lovește de ceilalți. Lazăr își revine în simțiri când bărbatul responsabil pentru depozit îl împinge la o parte și fuge spre buncăr.
Oamenii apar din toate direcțiile iar dinspre tranșee vine un tsunami de pământ cu flăcări și se ridică un nor de gaze. Cei de acolo țipau, se împiedicau, se loveau de pereți de parcă nu vedeau. Lazăr fuge spre gaura din munte. La intrare, toți se îmbulzeau. Printr-un cadru de trei metri intră douăzeci de inși odată. Un bărbat bondoc, cu burtă, a fost împins pe jos. Nu putea să se ridice. Era călcat pe spate, oamenii se apucau de umerii lui, iar când un tânăr s-a împiedicat, a aterizat cu genunchii pe capul bărbatului, lăsându-l inconștient. Intrarea devenea din ce în ce mai anevoioasă. Tânărul a provocat o reacție în lanț, soldații se împiedicau, se cățărau unii peste alții. În spate, exploziile se întețeau. Oamenii care ieșeau din norul de praf erau mutilați, unii cu brațele smulse, alții cu fața arsă, fără urechi sau nas, majoritatea aveau ochii însângerați și mulți cădeau pe jos înainte să ajungă la intrarea în buncăr. Mulți nu se mai ridicau.
Dinăuntru se dă ordin să se închidă poarta iar Lazăr se află deja în buncăr. L-au târât pe bărbatul bondoc înăuntru ca să nu fie strivit de metal. Bombardamentul a încetat, dar gazul verde se apropie de ei. Poarta începe să coboare iar gazul se rostogolea îngrijorător de repede. Un grup de soldați se apropie de ei. Țipă, aleargă, imploră să nu se închidă poarta. Sunt ca și morți. Pe drumul principal se apropie un corp: își târăște picioarele pe jos, ciotul care i-a rămas din mâna stângă picură fierbinte, o falcă a fost topită de bombele incendiare iar măselele dezgolite îi dau impresia unui rânjet forțat, împreună cu dinții lipsă din față. Urechea și ceafa i-au fost spulberate și creierii însângerați scoși la iveală îi alunecă din emisfera stângă: nu mai știe să țipe. Privirea îngrozită a celor din buncăr urmărește cum poarta coboară. Printre cioturile pe care merg unii dintre răniți, gazul verde se rostogolește fără oprire: 15 metri, 10 metri, 5 metri. Odată cu hârâitul ușii a dispărut și lumina. Ricoșeu de gloanțe în ușă. Tovarăși, lăsați-ne înăuntru! Într-un minut toate s-au oprit.
Este un timp limită în care poți sta în șoc. Pentru Lazăr, acesta a durat cam șapte minute. Au supraviețuit apocalipsei și timpul s-a dat peste cap. În jurul lui e întuneric complet. Obiectele nu s-au format încă din praful dens, iar în aer pluteau mirosuri metalice, sunete statice și căldura insuportabilă a marelui BANG. Cu fiecare minut, obiecte se conturau, se mișcau, se loveau și se contopeau în flăcările iadului. Iar în a șaptea zi a zis SĂ FIE LUMINĂ!
TremurăTremură
ClipeșteClipeșteClipeșteClipește
-Toată lumea atenție la mine! TremurăTremură Am fost trădați de cercetașii noștri TremurăTremură trădați de cercetașii TremurăTremurăTremură trădați TremurăTremură trădați.
Poarta s-a deschis în jurul orei nouă dimineața. Au ieșit cu mâinile sus gata de predare. Dacă ați experimentat vreodată, paranoia crește odată cu frica. În cazul de față, soldaților le este frică să coboare mâinile pentru a nu supăra un posibil lunetist. Rezultatul? Bărbați cu mâinile ridicate spre cer a rugăciune pentru sufletele celor morți de lângă ei. Lipiți de peretele stâncii, la intrarea spre buncăr, în poziție de târâre sau pur și simplu trântiți pe jos, siluetele celor prinși afară. Aveau noroc – o ploaie ușoară a alungat muștele și a acoperit mirosul de chimicale și de carne prăjită.
Generalul a mobilizat soldații pentru curățarea fortului. Lazăr a fost trimis în tranșee, unde au murit cei mai mulți oameni. Bombele explozive, împreună cu cele incendiare și acide au tendința de a topi țesutul uman, ajungând să fie un amestec de oase, membre, haine și substanță roșie aproape lichidă. Ploaia s-a pornit destul de puternic încât să înmoaie pământul și resturile umane. Lazăr folosea o lopată pentru a aduna totul laolaltă. Sub toate tremurăturile și ticurile lui nervoase, el se gândește cât de ușoară este treaba aceasta pe lângă săpatul tranșeelor. Metalul trece ușor prin zeama roșie cu un mic pleosc TremurăTremurăClipeșteClipeșteClipește. Vârful lopeții se lovește de ceva tare. Lazăr își afundă degetele și scoate la iveală o armă. Patul din lemn a ars, dar a rămas țeava. Încărcătorul care se cuplează deasupra este plin de gloanțe – nu a fost folosită. Tu ești, bătrâne Bernat? TremurăTremură Treci înăuntru. ClipeșteClipeșteClipește Lazăr ia cu lopata substanța roșie de la picioare și îi dă vânt în găleata de cincisprezece litri aproape plină.
În fața plutonului a fost adusă echipa de cercetași vinovată pentru tragedia petrecută cu două zile înainte. În linie, la un metru de perete stau Nikolaj, italianul, românul și alți doi tineri. Sentința finală: execuție prin împușcare pentru trădare în favoarea inamicului. Moșul care se ocupa cu depozitul de arme citește un act lung care se poate rezuma astfel: Cei cinci complotiști sunt cauza pentru ordinul eronat dat pe data de 4 octombrie asupra falsului atac de infanterie semnalizat cu o rachetă roșie.
– Vă rog, nu! este o neînțelegere!
TremurăTremură
– Nu am fost instruiți despre culorile rachetelor!
– Trei.
ClipeșteClipeșteClipește
– Lazăr! Lazăr, te rog, spune-le!
Italianul își face cruce.
– Doi.
– Lazăr! Nu! LazăăĂĂĂăr! Îndurare!
Românul spune ceva neînțeles și se uită spre orizont.
– Unu.
TremurăTremurăClipeșteTremurăTremurăClipeșteClipeșteClipeșteClipeșteTremurăClipeșteClipeșteTremurăTremurăClipeșteTremurăTremurăClipeșteTremurăClipeșteClipeșteTremură.